meserias in bricolaj: freza electrica de zapada

1/16/18

freza electrica de zapada

arma mortala pentru nameti

freza electrica zapada


cred ca sunt singurul adult din bucuresti care a asteptat ninsoarea cu sufletul la gura. nu te gandi ca sunt masochist. motivul e ca mi-am luat o freza electrica pentru zapada si abia asteptam sa o testez :)


nu a nins foarte mult, dar a fost destul pentru o proba de functionare. si, dupa prima interactiune cu masinaria, pot veni si cu o concluzie: cosmarul deszapezirii s-a incheiat! gata cu lopata, gata cu efortul, gata cu transpiratia. de acum incolo, o sa merg la deszapezire ca la opera: smoching, pantofi de lac, eventual cu o cupa de sampanie in mana :). singura mea grija va fi sa imping cu miscari elegante scula asta prin curte, pe unde s-a depus zapada, iar ea o sa faca toata treaba in locul meu.




incep cu cea mai importanta informatie: freza e actionata de un motor electric. oriunde ai lucra cu ea, trebuie sa tarasti dupa tine si un prelungitor. asadar, este recomandata pentru deszapeziri facute in spatii dotate cu 220V, in proximitatea locuintei. de exemplu in curte, unde ai sursa de curent la dispozitie si poti sa te desfasori cu prelungitoare fara probleme. mie nu mi se pare o piedica pentru ca fac deja chestia asta cu masina de tuns iarba.


!!! siguranta!!! - electricitatea si apa, fie ea inghetata, nu se impaca, deci trebuie sa fii precaut.
  • foloseste prelungitor realizat dintr-un cablu bun, nedeteriorat, neciupit de lovituri, muscaturi de caine etc
  • legatura dintre stecherul frezei si prelungitor este expusa. e drept ca in timpul functionarii este in aer, la inaltime, la tine in mana, deci nu prezinta probleme. dar cand lasi masina din mana, ajunge in zapada. asa ca e bine sa-ti protejezi instalatia electrica cu sigurante cu diferential
  • un alt pericol este piesa in miscare: melcul ala care antreneaza zapada. nu-l indrepta spre maini, picioare, cozi de pisica sau altceva ca doare / raneste / omoara.
  • ultimul pericol pe care il mentionez este jetul de zapada. ai grija unde il directionezi. daca il dai spre oameni & animale, bombardamentul ala cu zapada poate rani. daca dai pe portiera masinii, e posibil ca bucatelele de gheata sa iti sableze caroseria. deci, lucreaza cu atentie.


instructiuni freza zapada
e bine sa citesti instructiunile inainte sa lucrezi cu freza asta. pe de o parte, te informezi. pe de alta parte, textul ala e adorabil. e facut cu google translate, probabil, si suna prost-prost-prost. sigur o sa te distrezi :)




revenim la discutia despre scula. sa vedem ce stie sa faca freza asta.


melc freza electrica zapada

piesa cheie a sculei este melcul care antreneaza zapada. printr-o simpla apasare de buton, motorul de 1,3 kW incepe sa invarta melcul cu 4000 de ture pe minut. melcul asta apuca zapada si o arunca departe, in fata ta, prin jgheabul special. functioneaza ca un grup de lopatele rapide rapide si puternice, puse in slujba ta.




latimea pe care poti deszapezi la o trecere este de 28-30 cm, iar inaltimea maxima a stratului pe care il poti inlatura la o trecere este undeva pe la 15 cm. e o masinarie mica, deci e bine sa o folosesti imediat dupa ce a nins, ca sa n-apuce sa se depuna un strat prea gros de zapada.

oricat ar fi de puternic aparatul, eu as evita sa-l folosesc la gheata, pietre, crengi, jucariile cainelui si orice alt reziduu poate fi ingropat in zapada. spargi melcul ala si te trezesti ca, in loc de freza de zapada, ramai cu un motor zgomotos si inutil. deci, fa curatenie in curte inainte de ninsoare!

inca ceva: freza functioneaza bine cu zapada proaspata, nu batatorita. daca ai apucat sa calci pe stratul proaspat depus, melcul ala nu-l va mai indeparta atat de eficient. deci, chiar daca ai o scula desteapta, tot harnicia ta e de baza :)

un punct important in discutia asta il reprezinta rahatii de caine. daca sunt inghetati, risti sa spargi melcul sau sa ii imprastii pe gard, pe vegetatie, peste tot prin curte. la venirea dezghetului o sa-ti para rau. daca rahatul e proaspat, vei avea ocazia sa experimentezi pe viu expresia “the shit hits the fan”. nici asta nu e recomandat :)

despre distanta la care arunca zapada sunt mai multe de vorbit. producatorul declara 6 m. eu n-am incercat sa-i verific declaratia asta, dar nici nu cred ca e nevoie de atata amar de distanta. nu vreau sa ma cert cu vecinul ca-i arunc zapada-n curte...
distanta asta e oricum reglabila in functie de unghiul de atac al aparatului. daca-l tii inclinat spre spate, jetul va fi cu bolta. daca inclini scula spre fatza, zapada va fi aruncata aproape orizontal. prin incercari repetate poti ajunge la pozitia optima in functie de dorinta ta.

din pacate, masinaria nu e dotata cu o grila / jgheab reglabil stanga / dreapta, deci evacuarea zapezii e doar spre inainte. ca sa arunce zapada intr-o parte, trebuie sa pozitionezi freza in directia aia si sa o misti asa, dezaxata fata de roti. un pic cam dificil.



hai sa o vezi in functiune, la deszapezit. o bagi in priza, apesi siguranta, apesi declansatorul si ai descatusat piticii aia multi, puternici si harnici, pe care-i are in dotare si care vor da deoparte zapada pentru tine :). eu am facut filmarea dupa o ninsoare slaba, care a depus vreo 6 cm de zapada. om vedea cum functioneaza si cand va veni ninsoarea aia adevarata...



inainte de final, sa discutam un pic si despre ce e rau la scula asta.
  • alimentarea electrica e o problema. nu e mare, dar e, deci n-o putem ignora. prelungitorul e problema, ca trebuie sa-l tarasti dupa tine prin toata curtea. dar solutia autonoma (pe benzina) e prea scumpa
  • evacuarea zapezii doar spre inainte. aici n-ai ce face, trebuie sa tii masinaria stramb in timp ce o folosesti, daca vrei sa arunci zapada spre lateral.
  • probabil cea mai grava: piesele de schimb! melcul ala care arunca zapada e piesa de uzura mare. oricat de grijuliu ai fi, tot o sa dai de bucati de gheata, lemne, pietre etc prin curte. si odata si odata o sa-l spargi. ei bine, nu stiu de unde poti cumpara unul de schimb



eu am luat-o online de aici: freze zapada. daca ai buget generos, pe pagina asta gasesti si variante non-electrice. mie-mi place honda aia de 12 cp, motor cu ardere interna, senile, deszapezeste pe latimea de 81 cm. da’ costa 23 de mii ron! deci asta electrica, mica si modesta, e perfecta pentru buzunarul meu :)
uite si alta varianta aici: freza-de-zapada


daca vrei si alte scule, poti sa arunci o privire aici scule diy sau aici: alte scule diy


spor la deszapezit!

No comments:

Post a Comment